De citit: Lexus si maslinul, de T.L. Friedman

Cu toate ca prima ediţie a apărut în 1999, şi apoi în 2000, cartea este o adevărată lecţie de economiei, scrisă într-un limbaj direct, despre globalizare, fenomen determinat de căderea zidurilor şi democratizarea resurselor, în special democratizarea tehnologiei, a informaţiilor şi a capitalurilor, în opinia autorului. Interesantă carte, regret că nu am citit-o mai devreme, în anul 2000 terminam liceul şi nu mă pasionau cărţile despre globalizare.
Autorul T.L. Friedman este un cunoscut jurnalist şi analist american de politică externă, câştigător a 3 premii Pulitzer. Interviuri şi mai multe despre autor sunt pe thomaslfriedman.com. Despre autor am mai scris şi într-un articol anterior despre MIT.

Despre titlul: Lexusul simbolizează avantajele globalizării, ale democratizării resurselor, iar măslinul (the olive tree) reprezintă forţele native ale culturii, tradiţiei şi comunităţii.

Pe lângă multe alte aspecte şi opinii prezentate în carte cu un spirit analitic de invidiat, autorul prezintă o serie de analogii, expresii şi teorii: turma electronică, vitele cu coarne lungi, vitele cu coarne scurte, cleptocraţie, cămaşa de forţă din aur, DOScapital, teoria arcurilor aurite, etc.

Dintre toate acestea am să mă rezum să vă redau în citat următoare analogie, foarte interesantă:

Îmi place să compar ţările cu cele trei componente ale unui computer. În primul rând, este vorba de unitatea propriu-zisă, de "hardware". Acesta este coaja în care e învelită economia. De-a lungul întregului sistem al războiului Rece, în lume au existat trei tipuri de hardware - hardware de piaţă liberă, hardware comunist şi un hardware hibrid care combină trăsăturile caracteristice ale celorlalte două.
Cea de-a doua parte este "sistemul de operare" pentru hardware-ul dumneavoastră. Îl compar cu politica macroeconomică a oricărei ţări, în cel mai larg sens al cuvântului. În ţările comuniste, sistemul de operare fundamental era reprezentat de planificarea centralizată. Am denumit acel sistem de operare DOScapital 0.0.

În statele hibride, sistemele de operare erau combinaţii diferite de socialism, pieţe libere, economii dirijate de stat şi capitalism clientelar, în care, între birocraţii aparatului de stat, firme şi bănci existau legături strânse. Le-am denumit DOScapital 1.0-4.0, în funcţie de gradul de implicare al guvernului şi de cât de sofisticată era economia. (...)

La urmă vin marile sisteme industriale capitaliste. Unele dintre ele au sisteme de operare bazate pe piaţa liberă, dar denotă şi componente semnificative de politică socială. Acest grup include Franţa. germania şi Japonia, iar sisteme lor de operare le-am denumit DOScapital 5.0. Altele însă, cum ar fi Statele Unite, Hong Kongul, Taiwanul şi regatul Unit, şi-au liberatizat economiile şi au înbrăcat cămaşa de forţă din aur. Ele au DOS capital 6.0.

În plus faţă de tipul de hardware care include o economie şi sistemul ei de operare, există "software-ul", de care aceasta are nevoie pentru a obţine cât mai multe de la cele două. pentru mine, software sunt toate lucrurile care intră în sesnsul cel mai larg în categoria ordinii de drept. Sofware reprezintă o măsură a calităţii sistemului juridic şi a normelor de drept dintr-o ţară, precum şi gradul în care funcţionarii, birocraţii şi cetăţenii săi îi înţeleg legile, le respectă şi ştiu să le facă să funcţioneze. Un software bun include legi bancare, legi comerciale, reguli pentru procedura de falimentare, legi contractuale, coduri de comportament în afaceri, o bancă centrală cu adevărat independentă, drepturi de prorietate care să stimuleze asumarea riscurilor, instanţe de apel, standarde contabile internaţionale, tribunale comerciale, autorităţi de supraveghe susţinute de un sistem juridic imparţial, legi împotriva conflictelor de interes şi a folosirii informaţiilor confidenţiale privind Bursa de către funcţionarii guvernamentali şi slujitori ai statului, la care se adaugă şi cetăţenii dispuşi să aplice aceste reguli într-o manieră rezonabilă.

România, în 2008, unde e? Eu zic, că la DOScapital 4.0.

În concluzie, părerea mea despre carte: foarte educativă, despre autor: bun analist şi scriitor, controversat în USA de unii, de citit şi interviul din Cotidianul (martie 2007).